VIDEO | Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: „Mai mult de atât nu se poate în politica din România”

Publicat: 15/09/2022, 00:26

Cristian Diaconescu a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul ministru de Externe spune că România nu are profesioniști care să aducă plus valoare.

„Mai mult de atât nu se poate în politica din România. Nu știu ce se poate face. Maximum din ce am putut am dat la vot. Din punctul meu de vedere, cred că sunt niște oameni, mulți dintre ei, care vin și ies în numele României în afara țării.

Deci, faptul te așezi în spatele unei plăcuțe pe care scrie România, iar în sala respectivă, fiind în general parteneri, nu se decide ceva rău în ceea ce te privește, dar nu neapărat ți-ai profilat interesele, pare pentru ei este suficient.

Suntem într-o criză a gazelor, noi și întreaga Europă. Pur și simplu, România a ajuns în această situație, pentru că partidele nu au profesioniști care să genereze o plus valoare. Din acest punct de vedere, vă spun, este o capcană. 

Problema este, din punctul de vedere al europenilor, dar mai ales al americanilor, că trebuie să performezi regional. România nu se afirmă în regiune. Noi trebuie să performăm regional. NATO poate apăra mai ușor frontierele regionale. Ca o paranteză, Turcia este partenerul strategic al României.

În momentul în care rămâi pasiv nu ți se întâmplă nimic, dar nu ți se întâmplă nimic în ambele sensuri”, a menționat Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă – https://www.facebook.com/mariustuca.ro – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Tineți aproape!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...